Apeleaza la Stemsure pentru celule stem

Celulele stem sunt folosite de peste 7 decenii in domeniul medical, iar tratamentele de astazi sunt mult mai eficiente si se asteapta ca in anii ce urmeaza sa le inlocuiasca pe cele clasice intruat acestea se bazeaza pe abilitatea propriului organism de a se regenera, motiv pentru care nicio afectiune nu va mai fi prea serioasa. Exista peste 80 de boli in prezent care pot fi tratate, insa se asteapta ca numarul acestora sa creasca considerabil in anii urmatori.

Celulele stem pot fi prelevate din diferite surse la adulti, fie ca vorbim despre maduva osoasa, cordonul ombilical, tesuturi noi si nu numai, iar acestea pot fi nespecializate, ceea ce presupune ca pot capata diferite functii, motiv pentru care sunt cele mai versatile si cele mai utile medicinei. Procedurile de recoltare nu sunt deloc complexe si difera in functie de sursa aleasa, astfel ca, de exemplu, in cazul maduvei osoase este nevoie de inserarea unor ace subtiri in zona respectiva prin care sa fie obtinute celulele. Totul nu dureaza mai mult de cateva zeci de minute, insa poate fi nevoie, uneori, de repetarea procedurii si in zilele care urmeaza pana cand se ajunge la valorile dorite.

Compatibilitate

Nu se pune problema compatibilitatii in cazul celulelor stem in special in cazul rudelor apropiate, ceea ce presupune ca se elimina listele interminabile si perioadele lungi necesare pentru aprobarea transplanturilor de organe si gasirea donatorilor. Celulele stem ajuta ca organele sa se regenereze pe cont propriu, mai simplu si mai rapid.

Apeleaza aici

Asadar, poate ca esti interesat sa apelezi la o banca de celule stem, motiv pentru care ai nimerit in locul potrivit avand in vedere faptul ca Stemsure este o banca privata, care spre deosebire de cele publice sunt mult mai avantajoase. In primul rand, donatorii sunt cei care decid modul in care sunt folosite celulele stem, pe cand in cazul unei banci publice, donatiile se fac in mod anonim, urmand ca celulele stem sa fie utilizate in functie de ordinea prioritatilor, ceea ce presupune ca nu exista nicio garantie ca vei putea beneficia de celulele stem pe care le-ai donat.

Preturi bune

In plus, la Stemsure te asteapta patru pachete din care vei putea alege, iar acestea sunt foarte avantajoase, astfel ca cel mai accesibil din punct de vedere financiar poate fi ales pentru 1.299 de euro, iar pentru numai 100 de euro se poate alege pachetul urmator. Cei care isi doresc ceva mai mult se vor putea orienta catre cel la 1.699 de euro, iar pentru fiecare dintre acestea se impune o taxa anuala pentru stocare in valoare de 85, 99, 121 de euro. In schimb, pachetul superior se poate alege pentru 2.390 de euro, iar acesta cuprinde toate taxele posibile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *