Magnoliile inca infloresc. Adevarata bogatie

Pentru prima data in primavara aceasta, azi am vazut in Bucuresti magnolii inflorite. Nu sunt inca prea bogate-n flori, dar cele cateva intrezarite impodobesc frumos crengile pana mai ieri golase. Timiditatea le-a fost invinsa de o tandra semetie. Ele stiu ca sunt frumoase si ca le adoram. Le-am privit dimineata, deocamdata doar din departare, cu promisiunea sa ma apropii de ale lor blande culori. Sa-mi spuna ele taina lor.
Va mai amintiti de prichindel? Scriam despre el aici. Astazi, la coltul de strada ce-o adaposteste cand si cand pe batranica mea de suflet, m-a intampinat cu un zambet larg aceeasi “Ea” – un suflet de bunicuta blanda, rasarita parca-n cale exact in momentele in care ma prinde dorul de o mangaiere. M-am oprit din drum, ca de obicei, am stat de vorba, ne-am imbratisat si am primit un neasteptat dar: de printre morcovi, usturoi, oua si ce mai adusese ea pentru diversi cumparatori, a scos un buchetel minuscul de albastrele, viorele, toate din gradina ei.

Mi le-a oferit bland spunand: “uite, ce prichindel am gasit eu pentru tine, ia-l si pune-i apa, sa nu moara…” Am ajuns in birou si am constatat ca e atat de micut si de firav incat si un paharel de plastic, cel mai mic posibil existent, este prea mare pentru el. Nu stiu ce m-a induiosat mai tare: gestul ei de a-mi oferi din putinul ei mici flori (a cata oara!), ori faptul ca nimerise tocmai un prichindel-alint pentru sufletul meu.
Am acum in suflet magnolii inflorite, imbratisarea calda, matinala a unei bunicute si un mic buchetel albastrui, ultimul dintre acestea stand si la loc de cinste, la lumina… Nu sunt oare un om bogat? Ba sunt.
*Samburele zilei: aici.