Marti. 3 ceasuri

Primul. Sau intaiul. Sunt in bucatarie, scotocesc prin frigider dupa ceea ce vorbitorii de limba engleza numesc brunch amestecand micul dejun cu pranzul. In frigider bate vantul – coafura rezista. Asta imi aminteste ca trebuie sa ma tund. Cu chiu cu vai gasesc cateva chestii care par sa emane un aer comestibil. Deschid televizorul apasand telecomanda cu degetul mic. Restul degetelor tin o bucata de sunca. In mana cealalta am doua oua. De gaina, daaaa ??? Rai sunteti, mai, cateodata …
Din televizor se uita la ouale mele Mihai Dedu, stiristul matinal al ProTv-ului. Apoi o aud pe Oana Cuzino intr-o reclama, dezvaluind o latura mai putin fericita a vietii sale : intr-unele din „zilele acelea”, biata de ea, e obligata sa isi puna vata peste absorbant. Pentru cei care nu au inteles din prima, informatia este repetata. Ma uit la ceas : 09.20. Brusc, nici nu mai mi-e foame. Ies din bucatarie gandind ca la regimul asta de slabit nu s-a gandit nimeni la modul serios: la orele micului dejun ar merge promovate-n bucla produsele laxative, cele pentru prostata si cele pentru incotinenta urinara – „Tu cat timp pierzi zilnic la toaleta ?”; pentru pranz e suficienta Oana Cuzino si chilotii ei burdusiti cu juma’ de pachet de vata hidrofila indesata peste absorbant; seara la cina, o portie de HemoroEasy cu garnitura de Canesten Gyn. Efect garantat !
Ceasul rau nr. 2 : Intru in presa din online. Si aflu ca mi-a scapat un maaaare eveniment monden : Marcel Pavel, aceasta puta cu urechi si buza de jos tremurand-atarnanda a muzicii romanesti, si-a botezat fetita. Cu bodyguarzi, 5 perechi de nasi, tort de 27 de kile, 5 preoti, 40.000 de euro, Copilul Minune, Dolce Gabana si alte traditii si datini crestinesti. Sa fim bine intelesi, departe de mine gandul de a afirma ca MP-ul nu are voce. Are, dar va pot oferi fara sa-mi chinui creierul prea mult minim zece exemple de „personalitati” cu diverse talente care nu au impresionat (sau au facut-o la modul negativ) printr-un comportament social adecvat. Pastrand proportiile, tabloul din stanga acestui text il are ca autor pe Adolf Hitler.  Cum nu mai auzisem mare lucru despre guristul Pavel ma gandeam ca-i la parnaie. Ca, dupa mintea mea, cam acolo ar trebui sa se afle cineva care a terfelit unul dintre simbolurile nationale aparate de Constitutie. Pentru cei ce nu-si mai ami
ntesc, Marcelica al nostru s-a gandit el ca e de bon-ton ca atunci cand interpreteaza imnul sa-l elimine din text pe „Traian” datorita faptului ca ar exista sansa ca Vanghelie sa creada ca-i vorba de o manea compusa special pentru Basescu. Numai ca, cheliuta tata, e cam aiurea ca atunci cand elimini din textul imnului referirea la un imparat roman sa vii dup-aia si, dandu-te cu curul de asfalt ca tu esti latin, sa-ti botezi fetita Iuvenalia, nu? Daca te dai dac liber, autentic, tarabostes din tata-n fiu, aveai la indemana cuvinte recunoscut dacice : branza, manz, viezure, barza…
Trei. Primesc un telefon. Recunosc pe ecran numele unui prieten despre care stiam ca este in voiaj. O fi prin vreun port european, ma gandesc, si-are un tarif rezonabil, gen UE, pe minut.

Sau s-o fi intors in tara… Raspund. Haraituri, gajaituri, pocnituri, sferturi si jumatati de cuvinte… „De unde mama ma-sii suni, mai ? Te-auzi ca din fundul WC-ului…” … „Harrr… Barrr… Carrrr… Marrr…. Dac’ desc’…iz’… geam’…l ma v’…zi…, maaaai… S’…nt in rada la C’…stanta… Harrrr…” Analizez, traduc : „In rada, mai ? In rada portului Constanta?”… „D’…, mai, la o mila de C’…zino…”
Timp de un sfert de ora ne chinuim sa incropim un dialog. Unde nu intelegem, completam cu ceea ce ne imaginam ca ar fi vrut sa spuna celalalt. Noroc ca ne cunoastem bine, suntem tipi cu un bagaj lexical limitat si previzibil asa ca reusim sa ne transmitem unele lucruri si sa facem schimb de informatii. Totusi, pentru viitor vin cu o rugaminte adresata Vodafonului : cand mai primesc telefoane de la 2 (doi) kilometri de casa mea distanta, ar fi oare tehnic posibil ca semnalul sa fie redirectionat prin smartphone-ul ciobanului Ghita pe la stana lui de la Jina Sibiului ? Ca nu de alta dar am inteles ca el are atata semnal acolo ca n-ar fi exclus ca, din plictiseala, sa-i faca cont de Facebook fiecarei oi, poate-poate o reusi sa le cupleze cu berbeci din Australia. Sau Noua Zeelanda. Asta bineinteles daca nu cumva intre timp (vorba celor de la Times New Roman), ciobanasul Orange si cel Cosmote vor vrea ca, la apus de soare, pe ciobanasul Ghita Vodafone sa mi-l omoare…
Si gata cu ceasurile rele. Sper. Trecem la lucruri mai placute.   Mai trec din cand in cand prin Gara. Mai sterg de praf, mai pun la loc cate un gand mutat din locul lui obisnuit de vreo pala tomnatica de vant. Astazi pe langa lucrurile obisnuite am mai gasit acolo, lasat pe prag, un nou premiu. Stiti despre ce vorbesc. Acele „Award”-uri care faceau la un moment dat, sub diferite denumiri, deliciul blogosferei circuland asa cum circula zilele astea virozele. Nu lua doar cine nu voia In gara primisem cu zecile. Si iata ca, desi inchis, blogul inca mai e bagat in seama. Mai mult de-atat, e singurul blog romanesc de pe acea lista. De cand m-am mutat insa, pe blogul asta nu-mi amintesc sa fi primit vreunul. Ce-i drept si moda lor a cam trecut si nici noul meu blog nu e vreun veteran al domeniului ca abia de s-a uscat cerneala pe prima postare. Dar, pe principiul „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau !” am sa parafrazez spunand: daca voi nu imi dati, imi
dau singur ! Am pus manuta si am confectionat „Uratul blogosferei Award”. L-am primit de la Andreotti si mi-e asa de drag ca nu-l dau mai departe asa cum se obisnuia. Il tin doar pentru mine. Ca am muncit pentru el si-l merit !
P.S. Era sa omit sa va ofer o informatie de-o importanta covarsitoare, citita in articolul despre botezul fiicei lui Marcel Pavel : unul dintre cei 5 preoti care a oficiat botezul a fost duhovnicul lui Ion Dolanescu ! Este ca acum priviti actul in sine cu alti ochi ? Alta simbolistica, alta incarcatura spirituala…